Copilaria pierduta

Asa a inceput totul ... cu o poveste, o poveste care ne deschidea portile imaginatiei si care ne ducea pe un taram feeric, unde printii si printesele deveneau personaje principale ale unei lumii miniaturale in care traiam. Era un loc ce inflorea cu fiecare zambet, crestea cu fiecare gand pur si se arata parca mai real decat viata insasi.
Am renuntat treptat la acest loc de basm, poate mai devreme decat trebuia pentru a ne atinge visul de a ajunge undeva, de a realiza ceva, de a fi cineva...Ne-am luat inima in dinti si am incercat sa facem ceea ce alti nu au avut curaj.
Am urcat prea repede treptele vietii si am trecut prea usor peste acesta perioada minunata. Am uitat sa zambim, sa ne bucuram de fiecare lucru frumos care ni se inatampla,fie el cat de mic, sa ne deschidem ochii la raza de soare care ne mangaie fata in fiecare dimineata.
Nu avem cum sa ne intoarcem in timp, nu putem decat sa mergem mai departe, sa urcam si mai sus, dar sa nu pierdem inocenta cu care am venit pe lume, zambetul cu care am fost intampinati si speranta ce ne va deschide intodeauna portile succesului, pentru ca ea va fi mereu acolo chiar si atunci cand simti ca ai pierdut-o.
Sa ne reinvatam ochii sa stralucesca, oftatul sa surada si sufletul sa vibreze, sa ne amintim mereu sa-i imbratisam pe cei din jurul nostru cu dragoste, pentru ca aceasta este singura comoara veritabila pe care o putem oferi si vom vedea ca astfel copilaria si adolescenta vor ramane vesnic incrustate in launtrul nostru.